Arad

Aradul este situat in extremitatea vestica a Romaniei, in Campia inalta a Aradului, la 30 de km de Muntii Zarand, parte a Carpatilor Occidentali. Traversat de la est la vest de raul Mures, cuprinde in perimetrul sau, in zona Padurice, un lac natural. Municipiul Arad este resedinta judetului cu acelasi nume. Suprafata municipiului este de aproximativ 4.600 de hectare populatia fiind de 159.074 locuitori, la recensamantul din anul 2011.

Sapaturile arheologice dovedesc faptul ca pe teritoriul municipiului Arad au existat asezari omenesti inca din perioada neolitica si, cu mici intreruperi, viata omeneasca poate fi urmarita pana in secolul al XI-lea, cand stapanirea regatului feudal ungar se extinde si asupra acestei zone. A fost mentionat documentar pentru prima data in 1078-1081, dupa ce zona Aradului fusese mentionata intr-o scriere din 1028. De asemenea, orasul este mentionat si in Cronica pictata de la Viena, datata in 1131.

Intre 1551-1552 Aradul va fi ocupat de turci, care vor ridica o noua cetate pe locul actualei Fabrici Teba. In jurul acestei cetati se dezvolta noua asezare civila. In perioada ocupatiei otomane (1551-1687) orasul, pe langa rolul sau strategic, devine si un important nod comercial, descris pe larg si de vestitul calator turc, Evlia Celebi. Orasul a cunoscut o dezvoltare infloritoare in timpul Mariei Tereza, culminand cu constructia cetatii, care la acea data a fost considerata de necucerit. In anul 1918, Aradul, este casa Consiliului National Central Roman, care preia conducerea Transilvaniei si pregateste actul unirii Transilvaniei cu Romania de la Alba Iulia. In decembrie 1989 Aradul devine al doilea oras liber de comunism din Romania.

Obiective Turistice

Orasul Arad ofera turistilor multiple posibilitati de petrecere a timpului liber. Strandul Neptun, unul dintre cele mai frumoase locuri de agrement de acest gen din tara, este locul preferat de toti cei care doresc putina racorire in zilele calduroase de vara. Strandul ocupa o suprafata de peste 20 hectare de verdeata, incluzand bazine de inot, terenuri de sport, locuri de joaca pentru copii, cluburi, discoteci, peste 1.500 de cabine si 300 de casute tip camping.

Padurea Ceala

- este situata la 2 km de Arad si se intinde pe o suprafata de 1.560 ha, fiind unul din locurile preferate ale aradenilor pentru petrecerea timpului liber. Tot aici se afla si Lacul Moltaret. Un loc deosebit de pitoresc este Insula Mures, situata la marginea sudica a padurii. Pe insula formata de albia principala a raului Mures si de un brat lateral al acestuia, se afla numeroase case de odihna si cabane.

Vizitatorii Padurii Ceala sunt intampinati de o padure naturala de plop si salcie in care salasluiesc familii de: bursuci, vulpi, mistreti, caprioare dar si numeroase specii protejate, de la nevertebrate pana la mamifere mari, altele decat cele de interes vanatoresc. Traseul care are dispuse 20 de bannere informative, poate fi parcurs de parinti cu copii intr-o plimbare pe jos in circa o ora.

Printre locurile de agrement din Arad mai amintim: Faleza Muresului - unde se afla Parcul Copiilor si Parcul Eminescu, Parcul Europa, unde au loc festivitatile cu ocazia Zilei Europei, terenuri de sport, locuri de joaca pentru copii; Paduricea - situata in apropierea Pietei Podgoria (la sfarsitul secolului al XIX-lea, zona verde era mult mai intinsa, lacul natural de aici fiind inconjurat de o mica padure); Padurea Vladimirescu; Podgoria Minis-Madaret – o zona cu o bogata traditie viticola, cu lacuri de agrement si pescuit, cetati medievale, muzee si vechi lacase de cult.

Municipiul Arad detine un bogat patrimoniul cultural-istoric, oferind vizitatorilor un adevarat muzeu in aer liber al stilurilor arhitectonice specifice sec. XVIII, XIX si XX, monumente de arta si istorie, spectacole de teatru, concerte ale filarmonicii, expozitii de arta plastica, expozitii muzeale de istorie, arta si stiinte ale naturii, festivaluri si sarbatori. Iubitorii de arhitectura pot admira cladiri construite in stil baroc, renascentist, eclectic, clasic, neogotic sau secession.

Pentru vizitatorul orasului Arad, unul din edificiile cele mai interesante este cladirea teatrului vechi, care dainuie in centru orasului de circa 180 de ani. Aceasta cladire trebuie socotita drept primul edificiu de teatru permanent de pe teritoriul tarii noastre si a fost construita in anul 1817.

Palatul administrativ din Arad

reprezinta una dintre operele semnificative ale arhitecturii eclectice din Arad. Fatadele regulate sunt ritmate si decorate de elemente clasiciste, iar rezalitul central al fatadei principale are bogate referinte neorenascentiste. Vitraliile il reprezinta pe Cronos ca figura de barbat, apoi sunt personificate cele patru anotimpuri si cele 12 luni cu figuri feminine.

Palatul Cenad

este unul dintre imobilele cele mai impunatoare ale municipiului. A fost construit la sfarsitul secolului al XIX-lea, de societatea de cale ferata Arad-Cenad, dupa planurile arhitectului Jivaszek. Cladirea face parte din ansamblul urbanistic al Pietei Primariei si este reprezentativa pentru arhitectura eclectica, bogat ornamentata in stil clasic si renascentist.

Palatul Neumann,

construit la 1891 de catre familia de industriasi Neumann, este una dintre cele mai mari cladiri de locuit din Arad. In aripa dinspre Bulevard, se afla o sala de bal de 200 de locuri, ornamentata cu lemn de esenta nobila. Pe fatada se poate vedea blazonul familiei Neumann. Alte cladiri reprezentative ale Aradului sunt: Palatul de Justitie (stil ecletic), Palatul Finantelor, Turnul de apa, Casa Kelemen, Palatul Szantay si Palatul Bohus (ultimele 3 construite in stil secession), etc.

Cetatea Arad

a fost construita din ordinul imparatesei Maria Tereza a Austriei intre 1763-1783 si, putini stiu ca, aici a fost intemnitat Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg. Cetatea din Arad, alaturi de cetatea din Alba Iulia, cea din Timisoara, cea din Oradea si cea din Fagaras, sunt cele cinci fortificatii de tip vauban (in forma de stea) din Romania. Din pacate la ora actuala Cetatea din Arad este singura inchisa, gazduind acum o unitate militara.

Cultura a jucat un rol important in viata aradenilor, iar Aradul a jucat si el un rol important in cultura romaneasca. La Arad a fost construit de catre un comerciant evreu, primul teatru de piatra din tara, inaugurat in luna mai 1817, tot la Arad fiind infiintat in 1833 al saselea conservator muzical european – primul din tara. Dupa ce in 1846 a concertat la Arad Franz Liszt, in 1847 Johann Straus fiul si in 1877 Pablo Sarsate si Henryk Wiernawski, aradenii de seama decid sa infiinteze Societatea Filarmonica din Arad. Dupa infiintarea acestei societati, la Arad au avut loc concerte ale unor muzicieni importanti precum George Enescu (1922) sau Bela Bartok (1924).

Created with Raphaël SV BT IS NT BC VS GL VN CT TL BZ BR IL CL GR B PH DB AG TR OT VL GJ DJ MH CS TM AR BH SJ SM MM BN CJ AB HD SB BV CV HR MS