Campulung este un municipiu din Judetul Arges situat in depresiunea omonima, la o altitudine de 580-600 m si la o distanta de 52 km de Pitesti, 47 km de Curtea de Arges, 84 km de Brasov si 66 km de Targoviste. Cunoscut drept prima resedinta domneasca din Tara Romaneasca, aici isi are originea primul document cunoscut in limba romana, Scrisoarea lui Neacsu.
Cele mai vechi urme de cultura materiala, descoperite atat pe raza orasului, cat si in imprejurimile sale, dateaza din perioada bronzului tarziu (1700-1600 i.d.Hr.). Urme de locuire geto-dacica, din sec. II-I i.d.Hr., sunt bine conturate in zona actualului oras, in cartierul Olari-Sfantu Gheorghe; la fel si cele de la Apa Sarata si Bughea de Sus, care apartin culturii dacice tarzii. Dupa 106, anul cuceririi Daciei de catre romani, fiind o provincie de granita a Imperiului Roman, Dacia are un important rol de aparare impotriva atacurilor barbare, aceasta presupunand construirea unor linii de fortificatie punctate de existenta unor castre de pamant sau piatra.
Prima mentiune documentara dateaza din 1300 (alte surse mentioneaza anul 1292, aparand recent ipoteza conform careia orasul este, de fapt, atestat documentar din 1215), Campulungul fiind cel mai vechi oras din Tara Romaneasca. Pana in secolul XVII a trait aici o insemnata comunitate saseasca. Ca toate celelalte orase, Campulungul a trecut in evolutia sa prin fazele de sat, targ, pentru ca la inceputul sec. XIV sa devina oras. Marile evenimente ale istoriei moderne s-au facut simtite si la Campulung, astfel ca, izbucnirea revolutiei de la 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, si masurile luate de catre acesta in favoarea maselor populare s-au bucurat si de adeziunea campulungenilor.