Galati

Orasul Galati este situat la 130 km de tarmul Marii Negre si la aproximativ 250 km de Bucuresti (capitala Romaniei), Iasi, Ploiesti, Buzau, Constanta, Chisinau (Republica Moldava) si Odessa (Ucraina). Galatiul este resedinta si totodata cel mai mare oras al judetului Galati. Conform ultimului recensamant din 2011, populatia orasului era de 249.732, fiind al 8-lea oras din tara ca numar de locuitori. Prima mentionare documentara a orasului Galati (pe atunci targ) dateaza din 1445 (intr-un act semnat de domnitorul Stefan al II-lea). Denumirea de Galati vine probabil de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasa zona in antichitate, fie de la regiunea Galitia, o alta varianta ar fi din limba cumana gala(t) preluat din arabescul kalhat (fortareata).

Orasul Galati s-a dezvoltat dintr-o straveche asezare dacica existenta, in secolele VI-V i.H, la vadul Dunarii care, in perioada celor doua razboaie purtate impotriva dacilor, 101-102 si 105-106, va cunoaste influenta civilizatiei romane, devenind dependenta, probabil, de castrul roman invecinat de la Barbosi. Situarea Galatilor la rascrucea a doua mari drumuri internationale, legand lumea nordica de cea sudica bizantina, dar si apusul Europei de rasariteana Tartarie, a favorizat asezarea rurala inchegata in secolul al XIII-lea. Modesta activitate de atunci se va amplifica in secolul urmator, facandu-se trecerea spre targ (oras). Proces care ia proportii dupa ce turcii cuceresc cetatile dunarene Chilia si Cetatea Alba, iulie-august 1484, Galatiul ramanand singurul port al Moldovei cu rol important in comertul intern, dar si in cel polono-turc.

Prospera viata a orasului si ascensiunea economica si demografica a acestuia (la mijlocul sec. al XVII-lea erau cca. 3.000 de locuitori si 300 de case), a fost deseori intrerupta de numeroasele pustiiri turcesti si tataresti, de cele cinci razboaie ruso-turce purtate pe teritoriul Moldovei (1711, 1736-1739, 1768-1774, 1789-1791, 1806-1812), precum si de represiunea Eteriei Grecesti. Austria va fi prima putere care va trata, in 1775, cu Poarta Otomana, pentru „un comert folositor pe Dunare”, organizand societati de navigatie, stabilind depozite de marfuri in targul Galatilor, pe care, in 1806, consulul Austriei il prezenta drept „important port si antrepozit”. Rusia nu va concura navigatia austriaca, dar va infiinta, in 1775, primul consulat local, Franta si Anglia reusind sa-si creeze vice-consulate prin 1805. Dupa Unirea Principatelor, dezvoltarea orasului s-a accelerat. S-au infiintat noi scoli primare si s-a deschis, la 26 octombrie 1864, Scoala Superioara de Comert "Alexandru Ioan Cuza", iar in anul 1867 s-a infiintat una dintre cele mai vechi institutii de studiu liceal din tara, Liceul "Vasile Alecsandri". De la cateva fabrici in 1870, s-a ajuns la 41 in 1908.

Obiective Turistice

Turismul este o ramura importanta a economiei orasului Galati, turistii avand la dispozitie o varietate de locuri de vizitat. Turistilor care vin in municipiul Galati li se ofera posibilitatea sa cunoasca Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii, Muzeul de Istorie Galati, Casa Memoriala Alexandru Ioan Cuza, Muzeul de Arta Vizuala, Muzeul Satului Galati, Muzeul de Medalistica, Filatelie si Numismatica, Casa Colectiilor (Farmacia Tinc), Castrul Roman de la Tirighina – Barbosi, Biserica fortareata Precista, Biserica Episcopala a Dunarii de Jos, Palatul Navigatiei astazi (Gara Fluviala si sediul NAVROM Galati) ridicat dupa planurile lui Anghel Saligny, Teatrul dramatic Fani Tardini, Teatrul Gulliver, Teatrul liric Galati.

Printre cladirile reprezentative ala Galatiului se numara Casa Memoriala Alexandru Ioan Cuza, construita pe locul fostei case a parcalabului de Galati, reprezentand casa parinteasca a lui Alexandru Ioan Cuza. In aceasta cladire a locuit Alexandru Ioan Cuza (primul domnitor al Principatelor Romane), in perioada 1844 - 1859, cat a detinut functia de presedinte al Judecatoriei si parcalab al judetului. La 24 ianuarie 1939 se deschide muzeul. In perioada 1950 - 1956 in cladire sunt reunite colectiile Muzeului de Arta si ale Muzeului de Stiintele Naturii. Din anul 1995 este cunoscut drept Muzeul Casa Cuza Voda, iar din 20 mai 2004, intr-o aripa a casei are loc vernisajul expozitiei permanente de numismatica, medalistica, filatelie. Cuprinde o expozitie permanenta dedicata domnitorului, intrunind si calitatea de reconstituire a ambientului galatean de la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea.

Casa Macri,

unica in Romania, a fost construita in 1910, fiind locul in care a cantat George Enescu. Familia Macri, una din cele mai vechi familii din Galati, locuieste acum in cladirea din spate. Un imobil superb: candelabre de Venetia, draperii tesute cu fir din aur, covoare lucrate manual in Europa, piese rare de mobilier, confectionate pe comanda speciala la o celebra firma din Anglia - toate acestea au existat in cladirea in care functioneaza acum clubul de noapte Pasha.

Casa Lambrinidi

este construita de Epaminonda Lambrinidi, proprietarul unei mori de pe strada Portului, si avand ca anexa o turnatorie si atelier de reparat masini si vase, inainte de aprilie 1879. Casa il gazduieste pe domnitorul Carol I, cu ocazia unei vizite in Galati. Casa Robescu, actualul sediu al Palatului Copiilor, este opera arhitectului Ion Mincu. A fost construita intre 1896 si 1897, avand stranse filiatii cu "Casa Lahovary" si "Bufetul" din Bucuresti, lucrari in care Mincu a facut primele incercari de realizare a unei arhitecturi inspirata din traditia nationala. In anul 1953 edificiul a fost declarat monument de arhitectura.

Biserica fortificata Sfanta Precista

este constructia cea mai veche din Galati, fiind sfintita ca lacas de cult in septembrie 1647, in timpul domnitorului Vasile Lupu. Biserica Precista sau Biserica Dii, cum o numeste Miron Costin, a fost zidita pe locul unei biserici de valatuci ridicata de un Teodor, probabil negustor. Biserica fortificata are plan triconc si patru incaperi – pridvor, naos, pronaos si altar – si a fost construita intr-o conceptie originala, proprie secolului al XVII-lea, cu turnul clopotnita inclus in corpul bisericii si cu pod intarit. Arhitectura bisericii este romaneasca si prezinta unele elemente specifice: turnul-clopotnita este prevazut cu metereze, putand fi folosit pentru observarea Vaii Dunarii, iar in caz de nevoie devenea fortificatie de aparare.

Pasionatii de arheologie pot vizita Castrul Roman de la Tirighina – Barbosi. Complexul arheologic daco-roman de la Tirighina-Barbosi nu este important doar pentru cei aproape 500 de ani de existenta dacica si apoi daco-romana, ori pentru faptul ca aici se afla un avanpost al apararii Imperiului Roman dupa cucerirea Daciei, ci si pentru faptul ca in zona s-a descoperit, in urma cercetarilor arheologice, primul mormant al unui daco-roman crestinizat, mormantul lui Innocens, asa cum erau numiti crestinii in Roma zorilor crestinatatii.

Cei pasionati de cultura pot vizita muzeele galatene sau pot viziona un spectacol de teatru la Teatrul dramatic Fani Tardini. Numele actual al teatrului se leaga de actrita Fani Tardini (interesant este ca 7 din 10 galateni cred ca Fani Tardini a fost barbat) care a avut o indelungata activitate la Galati si care, in 1866, adresa o cerere municipalitatii galatene prin care solicita o subventie necesara pentru construirea unui teatru. Aici au cunoscut emotiile debutului dar si ai primilor pasi in cariera, Gina Patrichi, Stefan Banica, Ileana Cernat, Florina Cercel, Emil Hossu si multi, multi altii. Teatrul Dramatic si colectivul sau au atras nume importante ale regiei, daca ar fi sa-i amintim doar pe Valeriu Moisescu, Crin Teodorescu, Radu Penciulescu, Vlad Mugur, Dinu Cernescu, Adrian Lupu sau Victor Ioan Frunza.

Dintre muzee se remarca Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii si Muzeul de Arta Vizuala. Cel din urma este primul muzeu de arta contemporana romaneasca din tara. A fost inaugurat in anul 1967 si a fost conceput structural sa prezinte cele mai noi tendinte ale fenomenului plastic in devenire, destinatie pe care si-o pastreaza si la acest inceput de mileniu.

Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Galati

este, dupa multe pareri, unul dintre cele mai moderne muzee din Romania, care prezinta expozitii permanente si temporare, Planetarium, Acvariu si o Gradina Botanica. Planetariul are diametrul cupolei de 7 metri, aici putand fi vizionate diferite proiectii ("Sistemul Solar", "Gigantii Sistemului Solar", "Nebuloase si Roiuri stelare"), astfel incat publicul vizitator sa poata calatori imaginar in toate colturile Universului. Acvariu are ca tematica ihtiofauna rara si foarte rara din bazinul hidrologic al Dunarii, fauna Marii Mediterane si pesti exotici (pirania).

Gradina Botanica Galati

domina malul stang al Dunarii, ocupand o suprafata de 18 ha. Se pot admira colectiile de plante din zonele tropicale si subtropicale (cactusi, euforbii, palmieri, crotoni, muscate, begonii, etc.), cochetul rozariu care cuprinde peste 200 soiuri de trandafiri. Flora si vegetatia Romaniei se gaseste pe versantul sudic insorit al gradinii prin speciile de arbori si arbusti - peste 3.000 exemplare.

Cei dornici de recreere si agrement mai pot vizita, alaturi de gradina botanica, Parcul Eminescu, Faleza Dunarii, Gradina Publica, Rezervatia si Gradina Zoologica Garboavele, Panzarul Moldovenesc Stefan cel Mare si Sfant, Lacul Vanatori, Complexul de agrement Briza Dunarii.

Faleza Dunarii

este una dintre zonele cele mai reprezentative ale orasului Galati. Faleza este un loc ideal de promenada, relaxare si agrement. Aici poti sa te dai nestingherit cu placa sau cu rolele, poti sa te plimbi, poti bea o bere sau poti manca o saramura de crap. Poti asculta muzica, poti sa alergi si chiar poti sa pescuiesti. Locul este unul dintre cele mai mari muzee in aer liber din Romania, o colectie de arta superba.

Rezervatia si Gradina Zoologica Garboavele

sunt situate la iesirea din partea de nord, 17 km nord-vest de Galati. Gradina Zoologica din Padurea Garboavele este inclusa in Complexul Muzeal Stiintele Naturii, in cadrul careia pot fi vazute diverse specii exotice. De asemenea, pasionatii de echitatie pot practica acest sport la Gradina Zoologica, aici aflandu-se nu doar cai special antrenati pentru acest scop, ci si un manej foarte bine amenajat si personal instruit.

Complexul de agrement Briza Dunarii

este situat la aproximativ 2 km de orasul Galati, pe partea dreapta a digului dintre Galati si Braila. Dispune de locuri de camping, casute (fara utilitati), un restaurant cu 150 de locuri, o cantina, bar, cafenea si trei piscine. In jurul piscinei s-a deschis un club, care poarta numele de Briza Dunarii. Turistii pot opta pentru plimbari cu hidrobicicleta, fotbal, tenis, biliard sau pescuit sportiv.

Created with Raphaël SV BT IS NT BC VS GL VN CT TL BZ BR IL CL GR B PH DB AG TR OT VL GJ DJ MH CS TM AR BH SJ SM MM BN CJ AB HD SB BV CV HR MS