Orasul Bumbesti-Jiu, amplasat in partea de nord a judetului Gorj de o parte si de alta a Raului Jiu, este unitate administrativ-teritoriala de baza, fiind formata din patru sate: Plesa, Tetila, Lazaresti si Curtisoara. Satele acestea isi pastreaza caracterul preponderent rural. Intinderea teritoriului administrativ al orasului este de 21.402,4 ha, avand ca vecinatati: la nord judetul Hunedoara, la sud municipiul Targu-Jiu, la est comunele Musetesti si Balanesti, iar la vest comuna Schela si Turcinesti.
Din punct de vedere al amplasarii putem specifica: satul Plesa, amplasat in partea de vest a orasului si pe partea dreapta a raului Jiu, fiind la o distanta de 1,5 km fata de centrul orasului, satul Tetila este amplasat in partea de sud a orasului, fiind la o distanta de 6 km fata de centrul orasului, satul Lazaresti amplasat in partea de est a orasului, la o distanta de 7 km fata de centrul orasului (satul a apartinut rand pe rand comunelor Tetila, Caineni, Curtisoara, Musetesti iar din anul 1968 apartine localitatii Bumbesti Jiu), satul Curtisoara, amplasat in partea de sud a orasului, fiind la o distanta de 10 km fata de centrul orasului. Orasul Bumbesti-Jiu are o populatie de 11711 locuitori, din care 263 sunt de etnie rromi.