Ploiesti

Municipiul Ploiesti, resedinta a judetului Prahova, este situat la 60 km nord de Bucuresti. Suprafata actuala a Ploiestiului este de aproape 60 km². Se invecineaza la nord cu comuna Blejoi, la sud cu comunele Barcanesti si Brazi, la vest cu comuna Targsoru Vechi, la est cu comuna Bucov. Municipiul Ploiesti se gaseste in apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Calugareasca si are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importanta zona de turism alpin din Romania. Cu o populatie de 209.945 locuitori in 2011 Ploiestiul este unul din orasele mari ale Romaniei. Este supranumit „capitala aurului negru”, orasul fiind vechi centru al industriei petroliere, avand patru rafinarii si alte industrii legate de aceasta ramura (constructii de masini, echipamente electrice, intretinere).

Si Ploiestiul, la fel ca Bucurestiul, se mandreste cu un intemeietor cioban. Legenda fondatoare povesteste ca demult, inainte de intemeierea Tarii Romanesti, intr-o poiana spre marginea de miazanoapte a nesfarsitului Codru al Vlasiei, a poposit un cioban, Mos Ploaie, impreuna cu cei 7 feciori ai sai cu turmele sale. Gasind aici iarba buna pentru oi, dar si ceva pamant rodnic pentru agricultura, nu a plecat mai departe, ci a construit case pentru el si pentru copiii lui, intemeind o asezare, careia i-a dat numele sau.

Istoricii si arheologii au scos la iveala o serie de marturii semnificative care atesta o locuire neintrerupta a acestor meleaguri, strans legate de intreaga arie a civilizatiilor traco-geto-dace. Sapaturile arheologice au pus in evidenta unele vestigii mezolitice in zona Ploiesti-Vest si a unor asezari neolitice in zona Ploiesti-Nord. Deasemeni s-au gasit vestigii din epoca bronzului, precum si din perioadele mai recente din secolele VIII - VI i.Hr. pana in pragul epocii romane. Cu privire la data infiintarii si la primii locuitori ai unei localitati cu numele Ploiesti exista putine marturii scrise. Dupa Nicolae Balcescu, ar fi existat pe vremea lui Mircea cel Batran o "Capitanie a Ploiestiului" (cca. 1413). Din punct de vedere documentar, toate lucrarile de istorie se opresc la anul 1503, de cand dateaza prima aparitie in actele Brasovului a unor nume de carutasi "ploiesteni", Dragoi, Tudor, Neagu si altii.

Numele mai apare intr-un hrisov din 1567, semnat de domnul Tarii Romanesti, Petru cel Tanar, prin care se intarea o vanzare a "cinci razoare" de vie intre un anume Avrut din Ploiesti si logofatul Coresi din Barcanesti. Un moment crucial a fost alegerea Ploiestiului in 1597 de catre Mihai Viteazul ca baza pentru operatiuni militare si a ridicat satul de mosneni la rangul de targ domnesc. Sprijinit de domnie, Ploiestii se dezvolta continuu pe parcursul sec. al XVII-lea (este sediu al capitanatului de Ploiesti), devenind un important centru urban al tarii. Ridicarea sa a provocat decaderea unui alt oras aflat in apropiere, Targsor, ce va deveni un simplu sat. Orasul Ploiesti a cunoscut o puternica dezvoltare industriala si comerciala, o data cu descoperirea si punerea in exploatare a zacamintelor de petrol din regiunile invecinate. In jurul orasului a aparut un lant de rafinarii iar in oras magazine comerciale, birouri, ateliere, institutii de invatamant.

Orasul Ploiesti n-a intrat in epoca moderna cu un inventar arhitectonic bogat. Curtile lui Mihai Viteazul au existat numai in legende, iar palatele Muruzestilor, destul de modeste, nu au durat decat doua decenii si ceva. O serie de calamitati naturale si sociale la care a fost supus orasul au diminuat serios fondul de constructii pe care ploiestenii se straduiau sa-l imbogateasca. La 12 iunie 1837 a avut loc cea mai puternica inundatie din istoria Ploiestiului: Dambu si celelalte paraie s-au revarsat, acoperind tocmai cele mai vechi cartiere, vatra targului. Incendiul din 1843 a distrus centrul nou, adica zona unde se gaseau constructiile notabile ale deceniilor trei si patru. Daca bombardarea Ploiestiului din zeppelin in 1916 a adus putine pagube cladirilor, in schimb bombardamentele din 1944 au dus la distrugerea a mii de locuinte si edificii. Cutremurele din 1940 si 1977 au afectat foarte serios orasul. Atunci s-au prabusit cateva dintre cele mai vechi biserici ale orasului, alaturi de locuinte si edificii remarcabile.

Obiective Turistice

Un simbol al orasului este Monumentul Vanatorilor, inaugurat in 1897 si ridicat in cinstea participantilor la Razboiul de Independenta. Incepand de la intersectia acestuia cu str. Milcov pana in fata Prefecturii Prahova, se pot vedea mai multe cladiri de la finalul sec. al XIX-lea, cu o puternica influenta arhitecturala franceza, precum Restaurant Bulevard, Muzeul de Arta, Casa Casatoriilor si Muzeul Ceasului. In centrul orasului, vizavi de Prefectura, se afla cladirea fostului hotel Berbec – in prezent, Hotel Central – ridicat in anii ’20, care ramane singurul hotel din Ploiesti ce functioneaza neintrerupt din perioada interbelica. In apropiere, se gasesc bustul lui Nichita Stanescu, Monumentul Eroilor de la 1989 si Palatul Culturii, cladire masiva si emblematica a orasului, inaugurat in 1933 in prezenta regelui Carol al II-lea.

In Piata Eroilor se gaseste Catedrala Sf. Ioan Botezatorul, iar in imediata sa vecinatate sunt Halele Centrale, in care functioneaza Piata Centrala. Acestea au fost realizate de arhitectul Toma T. Socolescu la finalul perioadei interbelice, si au fatadele din caramida rosie si beton, dominate de marea cupola si de turn, cladirea remarcandu-se prin faptul ca intrarile sale poarta denumirile oraselor spre care sunt indreptate.

Alte cladiri importante in Ploiesti sunt: Sinagoga Beth Israel ce dateaza din 1901, Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie, construit in 1865, in timpul domniei lui Al. I. Cuza, Muzeul I. L. Caragiale, Judecatoria Ploiesti, Biserica Catolica, ridicata in 1938-1939, Biserica Evanghelica ce are influente arhitecturale germane, Casa “Hagi Prodan”, devenita Muzeul “Casa de Targovet”, ce dateaza din sec. XVIII-XIX, si Muzeul Petrolului.

Amatorii de cultura pot face un tur al muzeelor si caselor memoriale ploiestene: Muzeul National al Petrolului, Muzeul de Arta, Muzeul de Arta Populara, Muzeul Memorial Paul Constantinescu, Muzeul de Istorie, Muzeul Ceasului, Muzeul de Biologie, Casa Memoriala „Ion Luca Caragiale”, Casa Memoriala Nichita Stanescu, Muzeul Judetean de Stiintele Naturii Prahova, Muzeul “Casa de Targovet” (casa Hagi Prodan).

Muzeul Ceasului Nicolae Simache

este unic in reteaua muzeelor din Romania. Colectia de ceasornice a fost adusa intr-o cladire construita la sfarsitul secolului al XIX-lea, care a apartinut lui Luca Elefterescu, cunoscut politician conservator in primele decenii ale secolului al XX-lea, in mai multe randuri prefect al judetului Prahova. Cei care trec pragul acestui muzeu au ocazia sa urmareasca evolutia mijloacelor de masurare a timpului, de la primele "ceasuri" - cadranele solare, ceasurile arzatoare, cu apa (schita ceasului cu apa preluata din d`Horologerie Ancienne) sau cu nisip -, pana la ceasornicele mecanice "antice" si cele moderne.

Muzeul National al Petrolului

este un muzeu unic ce prezinta exponate si documente referitoare la istoria si evolutia industriei petroliere din Romania dar si din lume. Muzeul valorifica documente privind istoria petrolului din tara noastra si aspecte legate de geologia zacamintelor si de petrochimie: unelte si lampi de miner din secolul al XIX-lea; felinare cu petrol din Bucuresti - primul oras din lume luminat cu petrol in 1859.

Muzeul de Arta Ploiesti

isi are originea in Pinacoteca Municipiului Ploiesti, infiintata in noiembrie 1931, in cadrul Asezamintelor Culturale "Nicolae Iorga", ca urmare a eforturilor consecvente ale unui grup de vaza de intelectuali ploiesteni, intre care avocatul, omul politic si colectionarul de arta Ion Ionescu-Quintus, arhitectul Toma T. Socolescu, istoricul Dumitru Munteanu-Ramnic, si cu sprijinul autoritatilor locale. Adaposteste opere de arta ale unor reputati pictori romani precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Stefan Luchian etc., dar si sculpturi valoroase realizate de artisti precum Ion Jalea, Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea etc.

Cladirea in care functioneaza Muzeul Istoriei Prahovene a fost construita in stil neoclasic dupa planurile arhitectului Al. Orascu, autorul proiectelor Universitatii din Bucuresti. Gratie valentelor sale artistice si istorice, cladirea se inscrie in categoria monumentelor de arhitectura din Romania. Muzeul adaposteste atat expozitii tematice, care prezinta istoria orasului, de la Mihai Viteazu pana in prezent, cat si colectii de numismatica, timbre si carti postale, dar si doua sali dedicate istoriei sportului prahovean si personalitatilor Ilie Oana si Leonard Doroftei.

Created with Raphaël SV BT IS NT BC VS GL VN CT TL BZ BR IL CL GR B PH DB AG TR OT VL GJ DJ MH CS TM AR BH SJ SM MM BN CJ AB HD SB BV CV HR MS