Azuga

Orasul-statiune Azuga este situat in partea superioara a Vaii Prahovei (jud. Prahova) intre Sinaia si Predeal. Azuga este amplasata la confluenta cu raul Azuga, la poalele Muntilor Bucegi si Muntilor Baiului, in vecinatatea culmilor Sorica si Cazacu, la o altitudine de 950 m, la o distanta de cca. 38 km de Poiana-Brasov si 133 km de Bucuresti.

Azuga este o statiune tanara, relativ noua pe piata turistica din tara noastra. Un vechi document din anul 1815 mentioneaza hanul Caciula Mare, numit si Hanul intre Prahove, descris de istoricii romani V. A. Urechia, in lucrarea sa "Drumul Brasovului“" si de Nicolae Iorga, in lucrarea "Scrisori de Negustori". In anul 1884 localitatile Predeal, Azuga, Busteni si Poiana Tapului au format impreuna o comuna, sub numele de Predeal, iar in anul 1889 resedinta Primariei s-a mutat de la Predeal la Azuga, intr-o cladire pusa la dispozitie de regele Carol I. Pana in 1990 nu era decat un orasel industial cu cateva fabrici (sticla, postav, bere, sampanie, samota) si aproape nicio atractie turistica.

Dupa anul 1997 turistii au inceput sa descopere Azuga si sa se indragosteasca de ea din simplul motiv ca nu era asa de cunoscuta, asa de aglomerata si de comerciala ca surorile ei mai mari de pe Valea Prahovei. Au inceput sa vina aici cei indragostiti de natura, in toate anotimpurile ei, si cei care doreau sa evadeze din aglomeratia si poluarea marilor orase. Azuga este acum una dintre cele mai renumite statiuni pentru practicarea sporturilor de iarna, avand mai multe partii de ski, deservite de o gondola moderna, trei instalatii de teleschi si trei de baby-ski, o banda rulanta si doua mini-teleschiuri.

Obiective Turistice

In partea de sud-est a orasului Azuga, a fost amenajat si dat in exploatare un domeniu de ski cu sapte partii de ski alpin insumand peste 7km lungime, toate dotate cu instalatie de producere a zapezii artificiale. Amenajarea zapezii pe partii se face cu patru masini Kaesbohrer. Toate partiile sunt omologate de Ministerul Turismului, iar partiile Sorica si Cazacu sunt omologate si de Federatia Internationala de Ski putandu-se organiza aici competitii internationale de slalom si slalom urias.

Gondola, construita in anul 2007 in locul vechiului telescaun, are o lungime totala de 1.900 de metri si o diferenta de nivel de 560 de metri. Din varf, se poate cobori pe doua parti - Sorica si Cazacu. Partia Sorica are o lungime totala 2.100 m, o diferenta de nivel de 561 m si este de dificultate medie. Este una dintre putinele partii din Romania omologate de catre Comitetul Olimpic International. Partia Cazacu (varianta) are o lungime de 2.200 m, o diferenta de nivel de 530 m si este de dificultate medie, dar are si o portiune cu grad de dificultate ridicat. Partia Cazacu Teleski are o lungime de 400m (dificultate: medie, diferenta de nivel 115 m). Babyski Cazacu cu o lungime de 150m, este foarte usoara, ideala pentru cei care invata sa schieze. Partia Sorica Sud are o lungime de 1.000 m si o diferenta de nivel de 154 m. Aceasta partie se afla sus, in varf, si este deschisa mai mult in week-end. Partia Sorica Teleski (finalul Partiei Sorica) are o lungime de 700 m, dificultate medie si instalatie de iluminat nocturn. Partia Sorica La Stana cu o lungime de 910 m si nivel de dificultate redus are o diferenta de nivel de 154 m.

Pentru cei mai putin experimentati exista scoli cu instructori de ski sau snowboard precum si centre de inchiriere a echipamentelor de ski si snowboard. De cativa ani, in Azuga functioneaza mai multe scoli (tabere) de ski pentru copii, pe perioada vacantei de iarna, dar si in afara vacantei scolare. In Azuga exista multe centre pentru inchiriat echipament de ski, saniute, placi de snowboard. Exista, de asemenea, doua partii de tubing pentru pasionatii de senzatii tari. Acestea sunt amplasate aproape de Partia Cazacu.

Fosta vila a lui Ceausescu, azi Cabana de vanatoare Azuga se afla in administrarea Ocolului Silvic Azuga, fiind amplasata in mijlocul unei frumoase paduri de molid. A fost construita in anul 1960 de catre statul Roman, fiind folosita in perioada anilor '60 de Gheorghe Gheorghiu Dej, iar mai tarziu de catre familia Ceausescu. Este situata in zona vaii superioare a raului Prahova, in nordul judetului Prahova la o altitudine de 1.162 m, pe drumul judetean Valea Azugii, la o distanta de 12 km de orasul Azuga. Cabana de vanatoare Azuga - Vila Stevia este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Prahovei.

Turistii aflati la Azuga mai pot vizita Cimitirul Eroilor din Primul Razboi Mondial sau Biserica Sfanta Treime din Azuga. Aceasta a fost construita intre 1902 – 1903, o mare parte din cheltuielile pentru realizarea sa fiind suportate de catre Casa Regala. Lacasul de cult ortodox poarta hramul Sfanta Treime si a fost sfintit de Preasfintitul Episcop Nifon Ploiesteanu. Curtea ce o inconjoara are un aspect de parc, cu alei si aranjamente florale, totalizand o suprafata de 1.500 de metri patrati.

Vara, statiunea este un important punct de plecare pentru trasee turistice sau spatiu pentru desfasurarea sporturilor si activitatilor in aer liber: plimbari cu atv-ul, paintaball, biking, alpinism si escalada. Iarna, pentru cei experimetati partiile sunt adevarate bucurii. Statiunea Azuga se poate lauda cu unele dintre cele mai frumoase rezervatii naturale de pe Valea Prahovei. Cele mai importante sunt: Rezervatia naturala botanica Poiana cu Narcise – Clabucetul Azugii 18,5 ha; Rezervatia naturala botanica Poiana cu Narcise – Unghia Mare 18,22 ha; Rezervatia naturala complexa Valea Turcului 113,75 ha; Rezervatia naturala complexa I Unghia Mare 42 ha; Rezervatia naturala complexa II Unghia Mare 50 ha; Rezervatia naturala complexa III Unghia Mare 78,75 ha; Rezervatia naturala complexa Valea Cazacului 257,75 ha; Rezervatia naturala geologica si geomorfologica Unghia Mica 139,75 ha.

Created with Raphaël SV BT IS NT BC VS GL VN CT TL BZ BR IL CL GR B PH DB AG TR OT VL GJ DJ MH CS TM AR BH SJ SM MM BN CJ AB HD SB BV CV HR MS