Porumbacu de Sus este un sat in comuna Porumbacu de Jos din judetul Sibiu. Vatra satului Porumbacu de Sus are o suprafata de 91 ha, situata in partea de sud-est a judetului Sibiu. In partea de rasarit se afla satul Sarata, la apus se afla orasul Avrig si la miaza-noapte comuna Porumbacu de Jos.
Din registrul conscriptiunii care a fost organizata in Ardeal, in anul 1733, la cererea episcopului unit Inocentiu Micu-Klein, aflam ca la Porumbacul de Sus au fost recenzate 125 de familii, adica vreo 625 de persoane. Aflam, din registrul aceleiasi conscriptiuni, si numele preotilor care serveau la bisericile din Porumbacul de Sus: Iuon, Andrej, Sztan, Iuon, Szimion, Georgie, Maftei, precum si Todor, toti uniti.
Denumirea localitatii, Felso-Porumbak, precum si numele unora dintre preoti erau redactate cu ortografie maghiara, intrucat rezultatele conscriptiunii erau destinate unei comisii formate din neromani, in majoritate unguri. Satul dateaza din anul 1223.
Comuna Porumbacu de Jos este situata la marginea apuseana a fostului judet Fagaras, pe malul Oltului, intr-o regiune de ses, la contactul cu Muntii Fagarasului, intinzandu-se pana la versantul nordic al acestora. Localitatile ce compun comuna Porumbacu de jos se situeaza in partea depresionara a teritoriului administrativ, pe ambele maluri ale raului Olt si de-o parte si de alte a drumului national DN 1 (Sibiu-Avrig-Porumbacu de Jos-Scoreiu-Arpasu de Jos) si ale drumurilor judetene DJ 105J (Glamboaca-Porumbacu de Jos-Porumbacu de Sus-Glajarie) si DJ 104F (Glamboaca-Colun-Nou Roman). Are in componenta 5 sate: Porumbacu de Jos (resedinta), Colun, Porumbacu de Sus, Sarata si Scoreiu.