Comuna Homocea este amplasata in partea de nord-est a judetului Vrancea, pe malul stang al Siretului, la 50 km distanta de municipiul Focsani si 11 km distanta de municipiul Adjud, pe DJ 52.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, Homocea facea parte din plasa Berheci a judetului Tecuci si era formata din satele Homocea si Lespezi. In 1950, Homocea a trecut in administrarea raionului Adjud din regiunea Putna, apoi (dupa 1952) din regiunea Barlad si (dupa 1956) din regiunea Bacau. In 1968, localitatea a fost transferata la judetul Vrancea.
In prezent Homocea este formata din satele Costisa, Homocea (resedinta) si Lespezi.