Colindul - Ritualul romanesc de Craciun al Colindatului in ceata barbateasca

Ritualul romanesc de Craciun al Colindatului in ceata barbateasca, sustinut din generatie in generatie de tineri din satele din Romania si Republica Moldova, care merg din casa in casa si interpreteaza cantece rituale (colinde), primind in schimb cadouri simbolice si bani, si care are importanta functie de a pastra identitatea sociala si de a asigura coeziunea comunitatilor in care se practica, a intrat din decembrie 2013 in "Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitatiii UNESCO".

Colindele sunt niste cantece traditionale romanesti, anume felicitari (urari) de tip epico-liric, avand in general intre 20 si 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datina perpetuata din perioada precrestina. Obiceiul a fost mentionat pentru prima data in secolul al XVII-lea, dar folcloristii cred ca el provine tocmai din epoca Imperiului Roman, cand colindatul era un ritual ce marca solstitiul de iarna. Mai tarziu, a fost adaptat la traditia crestina, capatand forma pe care o cunoastem si acum. Dupa ce in perioada comunista s-a incercat "decrestinarea" acestui obicei, in Republica Moldova fiind chiar interzis pana in 1990, in ultimii ani colindatul a inviat. Azi, obiceiul nu mai e specific doar comunitatilor rurale, ci il putem gasi oriunde in Romania.

Vechimea colindelor se pierde departe in timp si ar fi greu sa le gasesti originile la daci, la romani, sau la amandoua popoarele deodata. Cert este ca, initial, ele aveau o functie rituala, aceea de urare pentru fertilitate, rodire si belsug. Obiceiul era legat fie de inceputul anului agrar (adica de venirea primaverii), fie de sfarsitul muncii agricole (toamna, la culegerea recoltei). Pe parcurs, i se alatura, un scop mistic, acela de alungare a spiritelor rele si de reintalnire cu cei plecati pe taramul celalalt. Peste timp, din semnificatia initiala a colindelor s-a pastrat doar atmosfera sarbatoreasca, de ceremonie, petreceri si urari. Dupa parerea unor cercetatori, cele mai vechi colinde ar fi acelea care au "Lerui Doamne" sau "Alilerui Doamne", care ar fi forma arhaica, pe cat se pare, a cuvantului bisericesc "Aleluia".

Colindatorilor propriu-zisi li se alaturau cativa flacai cu sarcina sa poarte, in saci si traiste, darurile primite. Obiceiul cerea ca fiecare ceata sa se limiteze la a colinda o anumita parte a localitatii, ce i-a fost atribuita, fara sa patrunda in zona atribuita altor grupuri. Cei colindati isi primeau cu bucurie colindatorii in pragul casei, fiind socotit un adevarat afront pentru gazda sa fie ocolita de acestia.

Primul colind, care se canta la fiecare casa, este colindul de usa sau de fereastra. Prin acest colind se invoca trezirea rituala a gazdelor, pentru a-i intampina pe colindatorii ce le aduc vestea nasterii lui Hristos si pentru a se pregati sa celebreze marea sarbatoare a Nasterii Domnului: "Sculati, sculati, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculati, voi, romani plugari/ Ca va vin colindatori/ Noaptea pe la cantatori/ Si v-aduc un Dumnezeu/ Sa va mantuie de rau/ Un Dumnezeu nou nascut". Refrenul "Florile dalbe", des intalnit in colinde, are astazi numai o valoare simbolica. Se presupune insa ca la origine el era o formula magica, rostita concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramura inflorita de mar.

Dupa acest prim ritual, alaiul era invitat in casa, pentru a participa la cina si a primi daruri, in functie de rangul gazdei, dar si a colindatorilor. Primul colind pe care il rostesc aici este colindul de masa, care se canta in fata mesei de Craciun incarcata cu colaci, nuci, mere si alte produse traditionale. Sensul acestui colind este de a trece belsugul, sugerat prin bogatia si varietatea produselor alimentare asezate pe masa, dintr-un an in altul. Urmeaza colindul "cel mare", adresat gazdei. Ceata colinda apoi, pe rand, pe toti membrii familiei. Strigaturile constituiau sarea si piperul intregului ceremonial, ele fiind de multe ori "personalizate", la adresa gazdei, cu condescendenta necesara sau chiar cu ironii, in functie de rang, dar si dupa relatiile de rudeie, vecinatate sau alte legaturi sociale.

Uneori, colindul se impletea cu basmul, imbracand un aspect epic, cu personaje ca Pasarea Maiastra, simbol al perfectiunii spirituale sau Ileana Cosanzeana, simbol al perfectiunii materiale. Nu lipseste nici simbolul nuntii, pe care poate colindele le-au preluat din balade, sau baladele din colinde. Un element important il mai reprezinta si calul nazdravan. El trece toate probele, face fata tuturor situatilor, este deseori inaripat, uneori cu 6 aripi (3 perechi). Merita amintite toate aceste traditii cu tenta mistica, pentru a nu confunda vechiul colind, cu cantecele de stea sau umblatul cu steaua, specifice sarbatiorilor crestine si cantate in preajma Craciunului, sau a Anului Nou.

Obiceiul Colindatului nu este doar o performanta spectaculoasa si un ritual de prestigiu ci, mai presus de toate, este o forma de pastrare a identitatii sociale, coeziune, armonie, solidaritate intre comunitati, inclusiv intre comunitati multietnice.