Ritualul Calusului

Pe 25 noiembrie 2005, Dansul Calusului a fost inclus in "Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitatiii UNESCO", in urma depunerii dosarului de solicitare de catre Romania in anul 2002. Desi cea mai veche melodie pentru acest dans este atestata abia in secolul al XVII-lea, ritualul este cu mult mai vechi, derivand probabil din practicile antice privind purificarea si fertilitatea ale stramosilor nostri. Marturia cea mai cunoscuta si des invocata, referitoare la Calus, este cea oferita de catre principele D. Cantemir la 1774 in „Descriptio Moldaviae”. Acesta numeste Calusarul joc care "tine de datina". Caracterul de grup "paramilitar" care respecta o disciplina severa, dreptul de a purta arma, juramantul, steagul, caracterul ezoteric fac din ritualul acesta o componenta de referinta in cadrul sistemului obiceiurilor calendaristice.

Calusul (denumit si crai in Mehedinti si la romanii din Timoc, calucean, caluser in Transilvania, aruguciar la Aromani) este un ritual de trecere (de la primavara la vara, cand spiritele mortilor sunt active) si care se practica de Rusalii. In traditia populara, rusaliile (numite si iele) sunt niste creaturi malefice care au infatisarea de fete tinere si frumoase, ce apar noaptea si vrajesc barbatii prin cantecul si dansul lor, lasandu-i bolnavi. Rusaliile/ielele pot sa imbolnaveasca oameni si pentru ca acestia au lucrat in zile interzise sau pentru ca le-au suparat in vreun alt fel. In anumite circumstante, in momente bine precizate ale desfasurarii ritualului, participa si femeile. In timpul ritualului sunt "jucati" copii mici pentru a li se induce o stare de sanatate nealterata. Grupul este insotit de 1-2 lautari.

Ritualul Calusului cuprinde o serie de jocuri, cantece, strigatori si dansuri, interpretate de grupuri de dansatori barbati (calusari), in numar impar. Calusul este un ritual grav, in ciuda aparentelor. Jucatorii lui sunt investiti cu puteri magice de catre duhurile feminine denumite generic Iele, dar ei le folosesc tocmai impotriva acestora si in folosul oamenilor. In timpul ritualului calusarii pun diagnosticul bolnavilor care le sunt prezentati ca fiind "luati din calus" sau de iele si opereaza vindecari. Folosind drept terapii jocul si muzica, insotite de purtatul si consumul unor plante cu valente sacre, calitati profilactice si terapeutice, folosite in ritual cum ar fi pelinul si usturoiul, cu inzestrarea speciala pe care o dobandesc o data cu intrarea in ceata, calusarii pot vindeca bolnavii numai in aceste zile din an.

Calusarii au o imbracaminte caracteristica: camasi cusute cu flori(de preferinta cu arnici rosu), curele, bete, basmale incrucisate peste piept si peste spate, un acoperamant al capului particularizat (turban, fes, palarie cu panglici si alt tip de podoabe), clopotei metalici si ciucuri fixati in jurul pulpelor, pinteni la calcaie. Ceata foloseste instrumente specifice cum ar fi: steagul, bastoanele din lemn ale calusilor, sabia (purtata de personajul mascat), plantele care au caracteristici profilactice si vindecatoare.

Membrii cetei poarta numele de calusari (caluceni, caluciani, caluseri, calauza „kolaus” sau boricean „boritschan”, crai, buriceni). In cadrul cetei exista anumite persoane cu un rol deosebit: vataful – este conducatorul calusarilor, el coordoneaza intregul ritual; mutul (sau nebunul) – este considerat a avea puteri supranaturale de vindecare (in timpul ritualului nu are voie sa vorbeasca, in schimb, poate sa-si faca de cap pe durata dansului, sa ia in deradere calusarii care nu executa bine miscarile); stegarul – cel care poarta steagul cetei de calusari.

Indiferent de specificul zonal sau de stadiul de evolutie, Calusul se prezinta avand o structura precisa, in care se disting, clar demarcate, trei parti principale, fiecare, la randul ei, cu propriul aranjament intern:
» Ridicarea sau legarea steagului, sau a Calusului;
» Jocul Calusului in curtile gospodarilor;
» Ingroparea steagului sau Spargerea calusului.

In afara acestor trei parti principale, care nu pot lipsi din desfasurarea Calusului, in scenariul ritual, ocazional, mai pot aparea inca doua secvente: ritualul de vindecare a celor luati din calus, considerat ca fiind cel mai vechi si important, (dar care astazi se indeplineste foarte rar) si confruntarea cetelor, care are loc la intalnirea a doua grupe de calusari.

Ritualul Jocului Calusului este delimitat de doua secvente consacrate practicilor magice ezoterice. Prima, Legarea Steagului – Juramantul are ca scop constituirea rituala a grupului, invocarea Ielelor, comunicarea calusarilor cu fortele supranaturale si transferul din planul cotidian in planul sacru. Ultima secventa, Ingroparea Steagului, marcheaza sfarsitul ritualului si are ca scop disolutia grupului, iesirea calusarilor de sub influenta Ielelor, precum si reintegrarea lor in viata cotidiana a comunitatii. Intre aceste doua parti ale obiceiului exista o relatie de opozitie: constituire/disolutie, aproape toate practicile secventei finale fiind executate invers, in oglinda, decat in secventa initiala.

Totodata, pe parcursul desfasurarii obiceiului difera si relatiile dintre interpreti (calusari) si colectivitate. Astfel secventa de inceput si cea finala se desfasoara in cadrul restrans al cetei. Aceste parti ale ritualului sunt inconjurate de mister, spectatorilor fiindu-le interzisa participarea, de teama ca ar atrage spiritele malefice. Partea centrala insa, Jocul Calusului, mult mai ampla, a avut si are drept cadru de manifestare satul, scena pe care ceata evolueaza si intra in relatie cu colectivitatea.

In ciuda a 45 de ani de campanie impotriva misticismului, calusul este inca o parte integranta a vietii spirituale a multor sate din Campia Dunarii (Dolj, Olt, Arges, Teleorman, Ilfov). Muzica si jocul spectaculos, cu trasaturi particularizatoare, constituie caracterisitici care fac din Calus un complex coregrafic exceptional.