Doina

Pe 2 octombrie 2009, la finalul reuniunii de la Abu Dhabi, "Comitetul Interguvernamental pentru Protectia Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO" a decis includerea Doinei in "Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanitatii". In decizia Comitetului amintit se spune, intre altele, ca „doina este transmisa, mai ales in cadrul familiilor, in multe zone ale Romaniei, unde oamenii o considera parte a patrimoniului lor cultural si a identitatii acestora”. In descrierea de pe site-ul UNESCO se spune ca, pana la 1900, a fost singurul gen muzical din multe regiuni ale tarii. “Exprimand calitatile personale, emotiile si virtuozitatea creatorului-interpret, Doina joaca si un important rol social, deoarece reprezinta o supapa purificatoare care intareste solidaritatea”.

Originea si vechimea Doinei, de astfel, ca si etimologia acestui cuvant, nu sunt cunoscute, ele fiind acoperite de valul misterului. In acest sens exista numeroase ipoteze care, pana in prezent, nu au fost comfirmate. In scrieri termenul si importanta Doinei la romani sunt consemnate din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea: in memoriul pastorului luteran Andreas Mathesius, referitor la Transilvania, in monografia lui Franz Joseph Sulzer, referitoare la Dacia Tansalpina, in „Descriptio Moldaviae” a domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir, erudit enciclopedist. Dimitrie Cantemir atesta invocarea Doinei in refrene initiale asociate cu texte despre ispravile vitejesti de razboi, cantate in timpul sau, si presupune ca Doina a fost, la stramosii daci ai romanilor, numele unei zeitati razboinice.

In tezaurul spiritual al romanilor Doina, alaturi de Hora, Calusari, Miorita si alte bijuterii folclorice, este una din cele mai desavarsite creatii populare, un cantec ce vine din adancurile istoriei noastre. Specie a liricii populare si a folclorului muzical romanesc, Doina exprima profunde sentimente de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc. Ea dezvaluie lumea interioara, complexa a omului, trairile si dispozitiile sale. Din punct de vedere muzical Doina este un cantec cu multiple functii si, fiind bazata pe improvizatie, dispune de numeroase si inepuizabile ornamente melodice. Ca specie literara, Doina a fost preluata in poezia culta. A fost studiata de V. Alecsandri, A. Russo, C. Negruzzi, M. Eminescu, B.P. Hasdeu, B. Bartok, C. Brailoiu, inspirand pe multi poeti consacrati.

Doina are o paleta expresiva si tematica foarte larga (bucuria, tristetea, singuratatea, conflictele sociale, atacurile talharilor sau dragostea fiind doar cateva exemple). Exprimand caracteristici personale si sentimente, precum si reflectand virtuozitatea autorului-interpret, doina mai joaca si un important rol social, reprezentand un canal emotional de natura sa intareasca solidaritatea dintre oameni.

Doina este o melodie care prinde viata sub impulsul elanului liric spontan si este sesizata ca o melodie unica in ipostaze infinit variate, modelul structural al speciei asigurandu-i identitatea, iar improvizatia fiind modalitatea sa de exprimare si regenerare continua. Natura, adancimea si bogatia improvizatiei sunt determinate de dispozitia emotiva a cantaretului in momentul cantarii, ca si de talentul sau artistic. Imprejurarile semnificative de viata pot avea efecte majore asupra disponibilitatii sale creatoare. Indiferent de specificicul zonal, Doina implica imbinarea unor sectiuni melodice cu altele recitative. Recitalul poate ocupa oricare segment al unei perioade muzicale, dar prezenta sa in segmentul final, pe anumite trepte ale scarii este obligatorie. Ritmul Doinei este liber (tempo rubato), spre deosebire de ritmul de obicei regulat al cantecului (tempo giusto), alternand recitative (parlando) cu elemente cantabile.

Plina de seninatate si intelepciune, duioasa si nostalgica, tesuta din fire de dor si dragoste, Doina a fost si ramane oglinda in care romanul isi vede chipul de ieri si de azi. In Doina s-au adunat bucuria si necazul, dragostea si ura, veselia si tristetea, pacea si dorul. Astazi Doina se mai pastreaza doar in nordul Olteniei, in Muntenia, nordul Moldovei si al Transilvaniei si partial in Banat si Maramures, fiind tot mai des influentata sau inlocuita de melodiile de cantec propriu-zise.