Plugusorul

Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugusorul cum i se spune in popor, este un stravechi obicei agrar prin excelenta, care se practica si azi, mai cu seama in Moldova. Obicei agrar, cu adanci radacini in spiritualitatea romaneasca, plugusorul este o colinda; o colinda agrara declamata, cu elemente teatrale, avand ca subiect munca depusa pentru obtinerea painii. Pentru desfasurarea dramatica a urarii se foloseste plugul sau buhaiul. Plugul, ornat cu hartie colorata, panglici, servete, flori, pe care se punea, eventual, si un brad, era o prezenta nelipsita in cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezenta simbolica, in cadrul uraturilor care li se adreseaza oficialitatilor.

Ca arie de raspandire, se poate constata ca, de-a lungul timpului, obiceiul s-a pastrat in Moldova, Muntenia, Dobrogea, o parte a Olteniei, lipsind din Transilvania (cu exceptia unor zone din estul regiunii), din Banat si din cea mai mare parte a teritoriului Olteniei. Se pare ca obiceiul ar fi aparut in Moldova (unde a existat “terenul” favorabil conservarii unor ritualuri arhaice), de unde s-ar fi raspandit treptat in celelalte zone. In toate aceste zone, exista diferite variante ale “Plugusorului” elementul comun fiind reprezentat de caracterul de colind (se cere gazdei permisiunea de a colinda, iar colindatorilor li se ofera daruri) si de functia de “festivizare” a Anului Nou (se fac urari de bine pentru noul an).

Plugusorul se recita din casa-n casa in Ajunul Anului Nou, seara, sau pana in dimineata Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenti, ca si acum. Dar se spune ca, mai demult, il practicau numai barbatii in puterea varstei. Izolat (in judetele Botosani si Galati) este consemnata si prezenta femeilor in ceata. In general, se practica in cete mici, de 2-3 insi. Mai demult, se ura si in cete mai mari, care isi alegeau un vataf. Recitarea textului este insotita de sunetul clopoteilor, al buhaiului si de pocnetul bicelor. In scenariile mai complexe ale obiceiului apar si instrumente muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar si pocnitori si puscoace, care amplifica atmosfera zgomotoasa in care se desfasoara obiceiul.

Aceasta datina se desfasoara dupa un anume scenariu, reprezentand aratul intr-un mod sugestiv: flacaii trag un plug, pocnesc din bice, folosesc buhaiul, clopote sau talangi si recita prin rotatie un text lung, plin de umor. Urarea nu se rezuma numai la expunerea in cantec a celor dorite ci se faptuieste prin prezentarea dramatica a muncilor agricole. Oratia cuprinde aspectele esentiale ale muncii in agricultura si urmareste drumul painii: aratul, semanatul, seceratul, treieratul, macinatul, coacerea painii, iar in incheiere se ureaza sanatate.

Denumirea acestui obicei este data chiar de obiectul evocat in versurile urarii/colindului: plugul. In traditia europeana (inclusiv in tara noastra), acesta a fost utilizat din cele mai vechi timpuri atat in riturile agrare anuale (inceputul aratului de primavara), cat si in cele de familie (de exemplu, in regiunile Alsacia si Champagne din Franta, tinerii proaspat casatoriti erau "inhamati" la un plug, pentru “a trage unii de altii”) sau legate de medicina magica (se considera ca tragerea uneia sau mai multor brazde in jurul localitatilor era o modalitate de aparare impotriva raspandirii bolilor).

Buhaiul,

numit in Ialomita si in sudul Moldovei "buga", era un vas de lemn de forma unei putinici, cu fundul acoperit cu piele de capra sau de oaie, bine intinsa si legata cu un cerc sau stransa cu o franghie. Prin mijlocul acestei piei trece o suvita de par de cal fixata in interior cu un nod sau cu bat trecut printr-un lat. Gura vasului este deschisa. Unul din flacai tinea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate in bors, in apa cu sacaz sau numai in apa, tragea suvita de par, producand un zgomot surd, intarit de cutia de rezonanta a vasului. Cuvantul buhai a ajuns la noi, probabil, prin intermediul limbilor slave: rusescul bugai sau polonezul buhai. Obiectul menit sa imite mugetul taurului, simbol al fertilitatii, a fost candva raspandit in intreaga Europa.

Clopotelul

(clopotul sau talanga) are rolul de a alunga spiritele rele (despre care se spunea ca circulau nestingherite la trecerea dintre ani) si de a asigura rodnicia holdelor. De asemenea, specialistii sunt de parere ca prezenta clopotelului este indispensabila in urarile care se fac prin intermediul colindului cu "Plugusorul". Biciul a reprezentat initial un rit de purificare a lumii de spiritele malefice, ajungand apoi sa fie rit de fertilitate si, in final (semnificatie ce este atribuita si in prezent), semn al urarilor de bine facute cu ocazia venirii Anului Nou.

Recuzita "Plugusorului" variaza in functie de fiecare regiune, dar, independent de aceste diferente, se poate constata ca "Plugusorul" este o traditie deosebita, atat prin rolul ei, cat si prin modul concret de desfasurare. Ea trebuie sa fie nelipsita din sirul de obiceiuri dedicate Anului Nou, care urmaresc sa alunge fortele negative si sa asigure intrarea intr-un Nou An, mai bun, mai luminos si mai bogat. Urarea cu plugusorul se termina prin cererea darurilor. In partea care incheie Plugusorul intalnim unele elemente particulare de umor, obisnuite si in oratiile de nunta, in unele povestiri si in teatrul popular. Ele se refera la insasi practica obiceiului, ironizeaza recitarea si pe recitatori, creeaza distanta intre actul ceremonial si receptarea lui. Bazat pe o practica rituala menita sa insoteasca muncile plugarului, Plugusorul evolueaza treptat si ajunge la formele spectaculare sarbatoresti de astazi.